Despre proiect
Vot Diaspora este o platformă care simplifică pe înțelesul cetățenilor ghidul electoral al alegerilor parlamentare, care vor avea loc la pe 6 decembrie 2020. Vot Diaspora este primul proiect pe care Code for Romania l-a construit, începând cu anul 2016, pentru a facilita accesul cetățenilor români de peste hotare la informație și a ajuta la o mai mare transparență a procesului electoral. La alegerile europarlamentare din 2019, aplicația a fost utilizată de 25% din totalul alegătorilor din diaspora, iar la ultima rundă a alegerilor prezidențiale, 185.000 alegători s-au informat prin votdiaspora.ro
Accesând votdiaspora.ro, toți cetățenii vor putea să verifice, alături de documentele și procedurile necesare pentru a vota la secție sau prin corespondență dacă se află în afara țării și care este secția la care sunt arondați în funcție de statutul fiecăruia. Website-ul va fi disponibil cu informații actualizate la fiecare nouă rundă electorală. Conținutul prezent pe platforma Vot Diaspora este realizat în parteneriat cu experții electorali ai Observatorului Electoral.
Vot Diaspora face parte din ecosistemul electoral dezvoltat de voluntarii Code for Romania, fiind cea de-a patra aplicație dedicată procesului electoral din țara noastră. Monitorizare Vot este aplicația web și mobilă dedicată observatorilor electorali independenți - prima aplicație de monitorizare electorală din România, fiind și cea mai utilizată de acest tip la nivel global. Lansată în 2016 aceasta a fost folosită la toate rundele electorale din ultimii patru ani și a fost preluată inclusiv în Polonia, în 2018, în cadrul primelor alegeri monitorizate independent în statul polonez. A doua aplicație din ecosistem este Vot România, o aplicație web destinată românilor din țară pentru a le oferi sprijin pe durata alegerilor pentru a descoperi unde pot vota, de ce documente au nevoie sau ce proceduri trebuie să parcurgă pentru a vota. A treia soluție este Rezultate Vot, website lansat în 2019 cu ocazia alegerilor europarlamentare - o platformă care arată în timp real prezența la vot și rezultatele alegerilor. Din anul 2020 platforma va cuprinde și întregul istoric electoral post-decembrist și alte funcționalități în premieră pentru România, fiind nu doar locul unde vor putea fi aflate cel mai rapid și ușor rezultatele alegerilor, ci și un bun instrument de analiză comparativă a datelor.
Toate aplicațiile din ecosistemul dedicat alegerilor sunt dezvoltate pro bono de către voluntarii Code for Romania în cadrul Civic Labs, unul dintre programele prin care asociația proiectează soluții de tehnologie civică pentru probleme din șase domenii-cheie pentru societatea românească - educație, sănătate, mediu, grupuri vulnerabile, transparență și implicare civică.
Code for Romania este o organizație non-profit care dezvoltă pro bono soluții digitale pentru a rezolva probleme sociale. Înființată în anul 2016, Code for Romania a ajuns în prezent la o comunitate de peste 1700 de voluntari din sectorul IT care au dezvoltat zeci de aplicații web și mobile pentru România, precum cele din ecosistemul Covid-19, știrioficiale.ro, rohelp.ro, redirectioneaza.ro și altele..
Soluție proiectată în:
dezvoltată pro bono de:
în parteneriat cu: